Nică învăța la o biserică, deoarece mama sa voia ca el să fie preot. Într-o zi, părintele a adus calul bălan, ce era un scaun și Sf. Nicolai, ce era un bici. Copiii erau ascultați și câte greșeli făceau atâtea bice primeau. După câteva zile veni și rândul lui Nică, dar acesta o luă la fugă ca să nu fie biciuit și nu s-a mai întors niciodată la acea biserică.
Timpul trecea și părinții lui Nică se tot certau, mama voia să îl ducă la școală, iar tata nu era de acord. Așa s-au petrecut lucrurile până când a venit în vizită bunicul lui Nică, David. Acesta l-a convins pe tatăl băiatului că este bine să ai carte și a plecat cu Nică spre Pipirig. Apoi au ajuns în Broșteni, unde Nică stătea alături de Dumitru, fratele mic al mamei sale, la Irinuca.
După ceva timp, Irinuca fiind plecată, Nică și Dumitru s-au urcat pe munte și au împins la vale o stâncă care a distrus gardul Irinucăi. Aceștia au fost ajutați și au plecat de acolo spre Pipirig, la bunicii lui Nică. Irinuca avea câteva capre pline de râie și acum cei doi băieți aveau râie, dar când au ajuns în Pipirig bunica i-a tratat și dupa câteva zile și-au revenit, iar bunicul a ajutat-o pe Irinuca să repare gardul.
Nică nu învăța „la o biserică”. Școala era improvizată într-o cămăruță din curtea bisericii, iar cel care venise cu inițiativa înființării școlii fusese preotul.
ReplyDelete